Municipalitatea continuă să modernizeze parcurile din Galați și să schimbe astfel înfățișarea mai multor zone ale orașului. Primăria informează că parcul situat pe strada Domnească nr. 66, din zona Parfumul Teilor, va beneficia de importante lucrări de modernizare pentru a redeveni un loc plăcut de relaxare.
”Proiectul prevede amenajarea aleilor pietonale prin reconfigurarea acestora cu dale, amenajarea peisagistică a spațiilor verzi, inclusiv instalarea unei rețele automatizate de irigații, refacerea rețelei de iluminat ambiental, înlocuirea mobilierului urban (bănci, pergole și jardiniere) și punerea în valoare a monumentului de for public”, anunță Biroul de Presă al Primăriei.
Contractul de proiectare și execuție are o valoare de 530.234,25 de lei cu TVA, fiind derulat de asocierea firmelor SC Perfecta Impex SRL, SC Rovis Lider SRL și SC Arhideskvision SRL. Termenul de realizare a lucrărilor este de 6 luni, iar amplasamentul a fost predat constructorului.
Parcul, în care este amplasat Monumentul comemorativ al Răscoalei de la 1907, face parte din ansamblul urban Strada Domnească.