Halterofilul Tiberiu Donose este vicecampion mondial U20. În vârstă de 18 ani, Tiberiu Donose, originar din Ijdileni, județul Galați, a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Haltere pentru Juniori, care se desfășoară la Guadalajara, în Mexic.
Cu 141 de kilograme ridicate, Donose a devenit vicecampion mondial la stilul smuls.
La aruncat, el s-a clasat pe locul 6 cu 167 de kilograme ridicate, iar la total a terminat competiția pe locul 4, cu 308 kilograme.
Tiberiu Donose, legitimat la Rapid București, a concurat la categoria 73 de kilograme.
În vară, Tiberiu a câștigat două medalii de aur la Campionatele Europene de Haltere pentru Juniori, care s-au desfășurat la București.