Ample manifestări dedicate Zilei Iei, la Muzeul Spiritualității

0
464

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați și Școala de Dans Tăbuș, organizează vineri, 21 iunie 2024, ample manifestări dedicate Zilei Universale a Iei, activitați ce se încadrează în evenimentele prilejuite de Anul Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginți.

Din anul 2013, din inițiativa Asociației „La blouse roumaine”, care promovează și protejează valorile culturii românești și universale, ziua de 24 iunie a devenit Ziua universală a iei românești, care a fascinat și continuă să uimească, prin cromatică, decoruri și modele, până în zilele noastre. Ia românească este sărbătorită în 50 de țări de pe șase continente, fiind piesa vestimentară cea mai cunoscută din întreg costumul popular, care face legătura cu strămoșii noștri, cu rădăcinile noastre și care ne poartă în trecut, amintindu-ne de lada de zestre a bunicii.

Manifestările cultural-educative și artistice aduc o contribuție semnificativă la păstrarea, transmiterea și valorificarea portului popular românesc, a creațiilor folclorice precum și a dansurilor populare tradiționale românești. Activitățile ce se vor desfășura au scopul de a susține, încuraja și promova purtarea costumului popular tradițional românesc și sunt dedicate tuturor categoriilor de vârstă.
Programul manifestărilor este următorul:

– 17:00 – vernisarea expoziție Dăinuire (colecția Diana Melnic, artist plastic în Sala de expoziții temporare Sergiu Dumitrescu;
– 18:00 – spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Doinița Covurluiului, Ansamblul de Cântece și Dansuri Flori Dunărene din Braniștea, Grupul Folcloric Sălcioare Dunărene al Inspectoratului Școlar Județean Galați, Ansamblul Folcloric Dor de tei, Scoala de dans Tăbuș, Rareș Tăbuș – Instrumentist, Grigoraș Moisă – solist si INVITAT SPECIAL Cristian Ciaușu – Câștigătorul ROMÂNII AU TALENT sezonul 14, în Grădina Muzeului;
– 18:00 – 21:00 – târg de meșteri populari, în Grădina Muzeului.

Toți participanții la eveniment sunt rugați sa poarte cu mandrie IA românească!
“Vă așteptăm în număr cât mai mare!
INTRAREA ESTE LIBERĂ!”, transmite conducerea Muzeului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.