Proiectul „Good Food, Good Mood”, la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza „

0
539

Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza’’ anunță începerea proiectului ,,Good Food, Good Mood’’, proiect finanțat prin inițiativa StartONG, lansată de Kaufland Romania și implementată de Asociația Act for Tomorrow.

Proiectul ,,Good food, good mood’’ este un proiect de tip STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) și se adresează elevilor colegiului nostru înscriși în ciclul primar.

Scopul proiectului este acela de a promova în rândul copiilor și tinerilor, alimentația sănătoasă într-un mediu antrenant cu ajutorul dispozitivelor IOT. Copiii învață să-și creeze propriile mecanisme prin care să consume o hrană bogată în nutrienți având aliați atât părinții cât și profesorii școlii.

Prin cele 3 activități din cadrul proiectului, copiii vor învăța să sorteze corect alimentele cu ajutorul brațelor mecanice motorizate, construind adevarate depozite operate automat iar cu ajutorul programării se distrează creeând rețete apetisante. Hrana bună devine ingredientul de bază pentru buna dispoziție a tuturor.
Proiectul se adresează preponderent copiilor care urmează cursurile școlii noastre dar și comunității pasionate de STEM și profesorilor vizând influența pozitivă asupra dezvoltării tuturor.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.

Colegiul Național „Al.I.Cuza”Galati susține buna funcționare a activităților școlare și prin cadrele sale didactice este dedicată îmbunătățirii procesului educațional astfel încât instituția să răspundă cu brio cerințelor unui învățământ de calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.