Accident cu 5 victime la Tecuci

0
476
La data de 13 august, în jurul orelor 00:48, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, din județul Galați, s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a cinci persoane.
”Polițiștii Biroului Rutier Tecuci s-au deplasat la fața locului și, în urma verificărilor, au stabilit că un autoturism, condus de o femeie de 34 de ani, din localitatea Umbrărești, județul Galați, care se deplasa pe strada menționată, la ieșirea dintr-o spălătorie auto, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla o tânără, în vârstă de 19 ani, din localitatea Matca, județul Galați, care se deplasa către localitatea Drăgănești.
În urma impactului, a rezultat rănirea celor două conducătoare auto și a altor 3 persoane, pasagere în autoturismele implicate, care au transportate la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale.
Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 34 de ani, iar în cazul conducătoarei auto de 19 ani, a fost de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma testării acestora cu aparatul Drugtest, nu au reieșit indicii cu privire la prezența substanțelor interzise”, a precizat IPJ Galați.
Poliția Rutieră din Tecuci a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.