În perioada 7 – 13 aprilie, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a avut loc acțiunea SPEED, ce a vizat verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, sub coordonarea Direcției Rutiere a Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități specifice pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul de viteză, contribuind astfel la reducerea riscurilor în trafic.
În temeiul _O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice_, au fost aplicate 577 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 465.750 de lei, pentru nerespectarea limitelor de viteză.
Totodată, au fost reținute 35 de permise de conducere, 32 dintre acestea pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h și 3 pentru depășirea acesteia cu mai mult de 70 km/h.
Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto asupra importanței respectării regimului legal de viteză, adaptării vitezei la condițiile de drum și evitării comportamentului agresiv în trafic!
La data de 12 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au surprins, pe drumul național 25, în interiorul localității Tudor Vladimirescu, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Galați, în timp ce ar fi condus un autoturism cu viteza de 124 km/h, depășind astfel limita legală de viteză pe acel sector de drum cu 74 de km/h.
Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.025 de lei, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.