Cinci persoane rănite într-un accident rutier la Tecuci

0
261

În data de 13 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier Galați au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Tecuci, în urma căruia cinci persoane au fost rănite.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Tecuci, care se deplasa pe strada Ana Ipătescu, dinspre localitatea Movileni, către Tecuci, când ar fi ajuns la intersecția cu VO-24F, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și ar fi pătruns în intersecție.

Pentru a evita coliziunea cu acesta, conducătorul de 38 de ani, tot din Tecuci, al unui autoturism care circula pe VO-24F, ar fi virat dreapta, moment în care ar fi acroșat un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Movileni, care era oprit pe strada Ana Ipătescu.

În urma impactului, cinci persoane (doi adulți, în vârstă de 27 și 42 de ani și trei minori, cu vârstele de 5, 3 și 1 an) aflate în cel din urmă autoturism au fost rănite și transportate la spital, pentru primirea de îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative. De asemenea, acestora le-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a acestor valori.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.