Sunt în plină desfășurare lucrări de reabilitare și modernizare pe DJ 253. Investiția este realizată de Consiliul Județean Galați.
Tronsonul dintre Umbrărești și Cudalbi, pavat cu piatră până acum, este refăcut de la zero, începând de la partea de fundație. Practic, drumul care are o lungime de 14 kilometri este reconfigurat complet, lărgit și va fi asfaltat.
„Nu este singurul tronson de pe DJ253 pe care se lucrează. Și la Băleni și Viile modernizăm drumul, acolo unde se consolidează fundația și se lărgește partea carosabilă cu peste un metru”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.