La data de 15 aprilie, pe strada Gheorghe Petrașcu, din municipiul Tecuci, a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea a cinci autovehicule.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, care s-au deplasat la fața locului, au constatat că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe strada menționată, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, din cauze ce urmează a fi stabilite, intrând în coliziune cu patru autovehicule parcate în zonă.
Având un comportament agitat și agresiv și refuzând să se supună somațiilor polițiștilor, acesta a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Tecuci pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta deține permis de conducere valabil și este proprietarul autoturismului implicat în eveniment. La testarea cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea privind consumul de substanțe interzise a avut rezultat negativ.
Evenimentul rutier a fost protocolat de polițiști ca tamponare, întrucât nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind dispusă și măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru provocare de scandal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, republicată.