”Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Galați” este un proiect implementat de către Consiliul Județean Galați cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (etapa I) și prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027 (etapa a II-a).
Valoarea totală a investițiilor din cadrul acestui proiect este de 503.579.235 lei, din care investițiile în obiectivele de la Valea Mărului – ”Depozitul conform de deșeuri nepericuloase” și ”Stația de sortare” – au o valoare de 84.733.008 lei.
”SMID Galați este unul dintre cele mai ample și complexe proiecte privind gestionarea deșeurilor, protecția mediului și creșterea calității vieții cetățenilor din județul nostru. Este unul dintre primele proiecte de acest fel din țară, este un proiect care s-a bucurat de o atenție deosebită inclusiv din partea Comisiei Europene, fiind considerat din multe puncte de vedere un proiect-pilot și la nivel comunitar.
Joi, primele mari obiective – Depozitul de deșeuri și Stația de sortare de la Valea Mărului – din proiectul SMID Galați sunt date în operare, iar ele vor schimba fundamental gestionarea deșeurilor din județul Galați.
Foarte important, autospecialele cu deșeuri din județul Galați nu vor mai fi nevoite să meargă până la depozitul de la Roșiești (județul Vaslui) cum s-a întâmplat în ultimii ani, după închiderea vechii gropi de gunoi de la Rateș (Tecuci), ce s-a realizat tot ca urmare a investițiilor derulate de Consiliul Județean.
De altfel, trebuie să uităm de termenul ”groapă de gunoi”. Depozitul de deșeuri de la Valea Mărului va fi prevăzut cu cele mai avansate sisteme de protecție a mediului, de monitorizare și verificare. Mai mult, există și componenta reprezentată de Stația de sortare, care va contribui și ea la un mediu mai curat și mai sigur pentru gălățeni”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Depozitul conform de deșeuri nepericuloase de la Valea Mărului, județul Galați, are o suprafață totală de 15 ha, din care suprafața construită este de 10,6 ha, iar suprafața de depozitare efectivă a celulei depozitului este de 8,5 ha.
Depozitul de la Valea Mărului este din clasa B (conform clasificării din HG nr.349/2005), va deservi întreg județul Galați și are o capacitate de 1.000.000 de metri cubi, fiind proiectat pentru o durată de funcționare de 30 ani.
În acest depozit vor fi acceptate următoarele categorii de deșeuri: deșeuri municipale colectate în amestec, deșeuri provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri stradale, reziduuri de la stațiile de sortare și compostare, nămoluri rezultate de la stațiile de epurare orășenești, reziduuri rezultate din tratarea anaerobă a fracției organice provenite din deșeurile municipale.
Pentru o gestionare eficientă și reducerea cantităților de levigat și gaz de depozit, zona de depozitare este împărțită în mai multe subcelule ce pot fi gestionate individual.
Pentru protejarea solului, a apelor de suprafață și a pânzei freatice, depozitul dispune de un sistem de etanșare performant, format din mai multe straturi de protecție și impermeabilizare (strat de argilă compactată, geocompozit bentonitic, geomembrană de înaltă densitate, geotextil de protecție etc.).
Depozitul de deșeuri dispune și de un sistem complex de colectare și tratare a levigatului (un lichid rezidual ce apare în urma procesului de depozitare) la capătul căruia se află un sistem de filtrare și o stație de epurare cu osmoză inversă în cinci trepte – cea mai eficientă tehnologie de purificare, cu o capacitate de 110 mc/zi.
De asemenea, depozitul dispune de un sistem de captare, filtrare și ardere controlată a gazelor de depozit în condiții de maximă siguranță.
Pentru a avea acces pe amplasamentul depozitului, autospecialele pentru transportul deșeurilor vor trece în zona de intrare/recepție printr-un sistem de identificare, cântărire și verificare în care este inclus și un portal de detecție a potențialelor surse de radiații.
Mașinile vor urma un traseu prestabilit până la rampa de descărcare a deșeurilor, iar la ieșire autospecialele vor trece obligatoriu printr-un sistem de curățare și decontaminare a roților.
Stația de sortare de la Valea Mărului are o capacitate maximă de sortare de 18.000 tone/an (6.000 t/an/schimb, 3 schimburi) și va deservi întreg județul Galați (cu excepția municipiului Galați).
Fluxul de prelucrare în cadrul stației de sortare cuprinde mai multe zone funcționale: zona de recepție a deșeurilor (cabină recepție și cântar), zona de stocare temporară a deșeurilor recepționate (plastic, metal, hârtie și carton), zona de sortare a deșeurilor (hala de sortare, cu o suprafață de 1.880 mp) și zona de depozitare a baloților formați din deșeurile sortate.
Benzile de sortare sunt într-un ansamblu care cuprinde și o presă de balotare de 50 tone forță, cu legare automată, perforator PET integrat în pâlnia de alimentare și o capacitate de 7.500 tone/an.
Atât sistemul de benzi rulante al stației de sortare, cât și toate operațiunile făcute de presa de balotare sunt controlate de la un panou de comandă automatizat. De asemenea, în cabinele de sortare sunt amplasate sisteme de ventilare și de climatizare, iar în hală sunt boxe pentru acumularea deșeurilor sortate, un separator magnetic pentru metale, utilaje pentru operațiunile de manipulare, sisteme de prevenire a incendiilor etc.
”Depozitul conform de deșeuri nepericuloase” și ”Stația de sortare” dispun de o serie de elemente constructive cu funcțiuni generale printre care se numără: Clădirea administrativă, ce include laboratoare, sisteme de supraveghere și servere, camera de gestionare date și raportare, sistem SCADA pentru monitorizarea, controlul și verificarea zonelor de depozitare, birouri pentru personalul administrativ și secretariat, sală de întâlniri și vestiare pentru personal; Garajul pentru mașini și utilaje și un atelier de întreținere și reparații auto; Bazinul tehnic cu sistem colector ape pluviale și tehnologice și stație PSI.
La inițiativa Consiliului Județean Galați, pentru implementarea Sistemului de management integrat al deșeurilor (SMID) Galați a fost înființată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoserv Galați, din care fac parte toate cel 65 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) din județul Galați. De asemenea, în urma unei licitații publice, compania FCC Environment Romania a fost desemnată drept operator al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Valea Mărului, compus din Depozitul conform de deșeuri nepericuloase și Stația de sortare.