În cursul acestui an, în municipiul Galați Operatorul APA CANAL S.A. Galați derulează noi lucrări în infrastructura de apă potabilă, atât în cadrul proiectelor de investiții (cu fonduri europene sau din profit reinvestit), cât și în cadrul programului de revizii-reparații. Sunt supuse unui amplu proces de modernizare atât magistrale de apă potabilă din municipiul Galați, conducte de aducțiune pentru municipiul Galați, cât și stații de tratare, pompare, repompare apă, pentru a crește siguranța în exploatare și a asigura condițiile necesare furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă continuu și în parametri.
Dacă Stația de Repompare Filești a fost reabilitată integral, cu fonduri europene, în cadrul POIM 2014-2020, iar Stația de pompare Turnul de Apă intră în reabilitare în acest an în cadrul POIM etapa 2, Stația Uzina de Apă va beneficia de lucrări de mare anvergură în Programul de revizii-reparații pe anul 2024 al Operatorului.
Stația de tratare și pompare Uzina de Apă este un obiectiv strategic în alimentarea cu apă a municipiului Galați, prin prisma arealului mare de consumatori deserviți, motiv pentru care am prevazut în acest an lucrări fără precedent de la punerea în funcțiune a stației (aprox.30 de ani). Vom interveni pentru înlocuirea unor elemente critice din incinta stației, cu grad mare de uzură, respectiv noduri hidraulice, vane, conducte, toate de mari dimensiuni (Dn1000mm, Dn600mm, Dn300mm).
De la începutul lunii februarie 2024, profitând de temperaturile favorabile, s-au efectuat operațiunile pregătitoare, astfel încât în intervalul 𝟮𝟴 𝗳𝗲𝗯𝗿𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟰 𝗼𝗿𝗮 𝟬𝟴.𝟬𝟬 – 𝟮𝟵 𝗳𝗲𝗯𝗿𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟰 𝗼𝗿𝗮 𝟬𝟴.𝟬𝟬, interval în care este necesară oprirea Stației Uzina de Apă nr.2, să putem executa lucrările de înlocuire a conductelor și armăturilor Dn1000mm din nodurile hidraulice aferente celor 2 rezervoare de apă (a câte 20.000 mc fiecare). După finalizarea acestora, vom putea continua lucrările de revizii-reparații în incinta stației, la restul infrastructurii de apă, fără a mai necesita o altă oprire a stației.
Oprirea Stației de tratare si pompare Uzina de Apă va conduce la sistarea alimentării cu apă potabilă a consumatorilor (blocuri, abonați casnici, agenți economici, instituții) din următoarele cartiere, cu străzile adiacente: MICRO 16, MICRO 17, MICRO 18, MICRO 19, MICRO 20, MICRO 21, D. CANTEMIR, SIDERURGISTILOR VEST (tronson: Inel Rocada – str. Gh. Doja).
De asemenea, în același interval orar vom furniza apă potabilă cu presiune redusă în următoarele cartiere, cu străzile adiacente: TIGLINA 1, TIGLINA 2, MAZEPA 1 (inclusiv blocurile de pe str. Prelungirea Traian: W1, W2, W3, C3, C4, C5, C6, W11, W12, K, 20 ap., Pescaruș și Școala Gimnaziala 26), MAZEPA 2 (inclusiv blocurile BR1, BR2, BR3, BR4, BR5, A1, A2, A3), precum și pe str. Unirii, str. Războieni, str. Lozoveni, bdul. G. Coșbuc tronson str. M. Kogălniceanu – str. Al. Măcelaru.

– parcare Sala Sporturilor
– sens giratoriu str.Oțelarilor – capăt tramvai (Hotel Magnus)
– str. Gh.Asachi c/c str. Prelungirea Brailei.