De mâine, vor intra în circulație primele autobuze electrice pe traseele 20 (Complex Siret – Gara CFR) și 28 (Micro 19 – Bariera Traian), anunță reprezentanții municipalității.
Pe viitor, vor intra în circulație autobuze electrice și pe traseele 9 și 11.
Primăria municipiului Galați a achiziționat, cu fonduri prin PNRR, 42 de autobuze electrice în cadrul a două contracte în valoare totală de peste 27 de milioane de euro.
Primul contract a vizat 20 autobuze electrice în lungime de 12 metri, 4 stații de încărcare rapidă și 8 stații de încărcare lentă. Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino 12 electric, cu o capacitate de 74 de pasageri.
Al doilea contract a vizat 22 autobuze electrice în lungime de 10 metri, 2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă. Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino E9 electric, cu o capacitate de 59 de pasageri.
„Încărcarea rapidă a autobuzelor electrice se va realiza prin intermediul unui pantograf tip inversat, montat pe stația de încărcare rapidă și prin intermediul prizei tip Combo 2. Toate autobuzele sunt echipate cu un sistem de monitorizare cu trei camere interioare și patru exterioare și sunt dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Pe partea stângă a autobuzului există o secțiune pentru scaunul cu rotile, cu centură de siguranță montată pe peretele lateral. De asemenea, sunt dotate cu echipamente suplimentare dintre care menționăm: instalații de climatizare, sistem de numărare a pasagerilor, router LTE/WiFi, priză de tip NATO pentru încărcarea bateriilor cu voltaj redus”, informează Compartimentul de Presă al Primăriei.