Regim de circulație rutieră restricționată pe Bulevardul George Coșbuc

0
84

Primăria Municipiului Galați informează că, în perioada 14.04.2025 – 18.04.2025, pe Bulevardul George Coșbuc, tronsonul cuprins între str. Cpt. Vasile Panu și str. Dorobanți, vor avea loc lucrări de subtraversare pentru rețeaua de apă potabilă și canalizare, astfel încât se va adopta un regim de circulație rutieră restricționată pe cate un sens, cu devierea traficului pe sensul opus.

Ca urmare a restricționării traficului, este posibil să apară întârzieri în programul mijloacelor de transport în comun.

Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, recomandăm folosirea rutelor ocolitoare și atragem atenția asupra faptului că, atât conducătorii auto, cât și pietonii, au obligația de a respecta semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor, mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, fiind pedepsită conform prevederilor legislației în vigoare.

Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor.

Lucrările se derulează în cadrul proiectului „MODERNIZARE BULEVARDUL GEORGE COȘBUC, Etapa I, Lucrări rețele edilitare apă-canal”, în vederea definitivării, cuplării și punerii în funcțiune a rețelelor de apă și canalizare, precum și a rețelelor de curenți slabi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.